Rușii își trimit copiii în tabere de vară unde simulează condiții de război Magazin

Rușii își trimit copiii în tabere de vară unde simulează condiții de război

În taberele militare de vară rusești copiii renunță la confortul din marile orașe pentru a experimenta utilizarea mitralierelor Kalashnikov și a camuflajului. Într-o țară unde patriotismul și naționalismul se află pe culmi din ce în ce mai înalte, reporterii speciali de la Deutsche Welle au descoeprit motivele pentru care tinerii din țara lui Vladimir Putin își doresc să guste din viața militară.

Exerciții matinale și o cantină unde se servește mic-dejun format din omletă și terci de ovăz: în tabăra militară Razvedbat, situată într-o pădure din afara Moscovei, ziua începe precum o face și în alte câteva mii de alte tabere militare rusești. Aproximativ 30 de copii își îmbracă uniformele. În rusă, „razvedbat” este prescurtarea pentru „brigadă de recunoaștere”, iar simbolul taberei chiar se axează pe emblema serviciilor militare de inteligență rusești.

În aceste locuri, copiii au vârste cuprinse între 10 și 16 ani și sunt împărțiți în trei grupe, în funcție de vârstă. În întreaga tabără este o singură fată. Câțiva dintre copii încă își leagă bandanele în timp ce se aliniază în formație, pe acorduri de muzică rock rusească.

Instructorii le dezvăluie acestora programul zilei: vor avea parte de un exercițiu pentru a curăța un câmp minat, unul pentru ansamblarea mitralierelor Kalashnikov și o sesiune dedicată exercițiilor fizice cu arma, în timp ce ziua se va încheia cu un joc de paintball. Copiii merg și își aleg armele pentru această zi.

În ciuda ploii sâcâitoare, batalionul numărul unu își începe ziua eliberând clădirile de teroriști. Sunt îmbrăcați precum echipele de intervenție reale. Copiii poartă arme și sar prin ferestre strigând. Instructorii stau pe margine, observă și le cer imperativ să urle mai tare. Acești instructori au un trecut militar, în timp ce unii dintre ei chiar sunt soldați încă. Ei spun că scenariile de aici sunt bazate pe operațiunile armatei ruse.

sursa foto: dw.com