Simptome mai puțin frecvente ale diabetului zaharat Actual

Simptome mai puțin frecvente ale diabetului zaharat

Când vine vorba despre simptomele diabetului tip 1, acestea apar brusc, în decursul a câteva săptămâni de la declansarea bolii. În schimb, la diabetului tip 2, simptomele sunt de obicei foarte ușoare, de aceea sunt uneori trecute cu vederea. Cei care suferă de această boală își dau seama că au o problema abia după ce aceasta evoluează considerabil și dăunează organismului.
În ambele cazuri simptomele sunt aproape similare, dar se manifesta în funcție de fiecare persoana în parte. Iată simptomele pe care nu trebuie să le trecem cu vederea:

1. Piele mai închisă la culoare pe gât

Un posibil semn de avertizare al diabetului este dezvoltarea de pete întunecate pe piele, în special în jurul gâtului. Petele întunecate pot fi răspândite sau vizibile doar în pliurile pielii. Pielea din jurul gâtului s-ar putea simți, de asemenea, catifelată sau mai groasă. Aceste pete se pot observa mai ușor la persoanele care au diabet de tip 2, în special la cei cu tenul mai închis la culoare. Apar atunci când nivelurile ridicate de insulină din sânge fac ca celulele pielii să se reproducă mai repede decât în ​​mod normal.

2. Infecții dese

Diabet zaharat, poate slăbi sistemul imunitar, și ne poate face mai sensibili la boli. Ca urmare, este posibil să apară foarte des infecții.

Cele mai des întâlnite în diabetul zaharat sunt:

  • infecțiile vaginale
  • infecții ale vezicii urinare
  • infecții ale pielii

În momentul în care există zahăr în sânge, celulele albe au dificultăți în a circula prin fluxul sanguin, iar acest lucru scade capacitatea corpului de a lupta împotriva infecțiilor.

3. Modificări ale vederii

Modificările vederii pot fi, de asemenea, un semn de avertizare al diabetului. Nivelul ridicat de zahăr din sânge poate afecta fiecare parte a corpului, inclusiv ochii. Acesta poate modifica nivelul lichidului din ochi, ducând la umflare, vedere încețoșată sau dificultăți de concentrare asupra obiectelor. Când apar astfel de probleme, trebuie consultat un oftalmolog iar după aceea, dacă problema nu este de acolo trebuie verificat nivelul zahărului din sânge.

4. Amețeli

Amețelile sunt atribuite de regulă oboselii sau foametei – dar acest lucru se poate întâmpla și din cauza diabetului. Nivelul ridicat de zahăr din sânge poate provoca și amețeli. Poate declanșa urinarea frecventă, ducând la deshidratare. Iar un nivel scăzut de apă din corp afectează buna funcționare a creierului. Deshidratarea poate afecta, de asemenea, concentrarea și memoria.

5. Disfuncție sexuală

Disfuncția erectilă este un alt posibil simptom al diabetului. De regulă, sunt afectați bărbații care au diabet de tip 2, aceștia având probleme în a avea erecție. Problemele sexuale apar atunci când glicemia crescută afectează nervii și vasele de sânge care transportă sângele la penis. Disfuncția sexuală poate apărea și la femei, având ca rezultat o excitare scăzută și o lubrifiere slabă. Cu toate acestea, cercetările asupra problemelor sexuale legate de diabet la femei sunt mai puțin concludente decât la bărbați.

Citește și Alimentația corectă pentru persoanele cu colesterol ridicat.

Sursa foto