Un bărbat în vârstă de 64 de ani din Sittard, Olanda, va ajunge, vineri, în fața judecătorilor de la Haga, pentru că l-a insultat pe președintele Turciei, Recept Tayyip Erdogan. În 2016, olandezul a trimis mai multe e-mail-uri jignitoare către Ambasada Turciei la Haga, în care îl compara pe liderul de la Ankara cu Adolf Hitler, relatează site-ul de știri 1Limburg.
Într-unul dintre e-mail-uri, bărbatul a scris: „Erdogan, să arzi în iad!”. E-mail-ul respectiv conținea și o imagine cu Hitler și Erdogan, cu o svastică între ei, însoțită de textul „Nu există nicio diferență”. Într-un alt e-mail trimis, acesta spunea că „Erdogan ia întreaga lume ostatică cu ideile lui distructive. Cu 70 de ani în urmă, un alt dictator a făcut exact aceeași greșeală. Regret, dar, cu acest idiot, poporul turc nu merită să îi fie mai bine.”.
Drept urmare, poliția olandeză a demarat o investigație pe numele bărbatului din Sittard, după ce Ambasada Turciei a depus o plângere oficială împotriva acestuia.
Potrivit ziarului, olandezul va trebui să răspundă acuzațiilor de insultă la adresa unui șef de stat. Avocatul bărbatului a refuzat să comenteze, precizând că nu este în interesul clientului său să răspundă în momentul de față.
Procurorul general a confirmat publicației că împotriva bărbatului se pregătește un proces și că acest caz va fi pus, vineri, pe masa judecătorilor de la Haga, când va fi anunțată data la care acuzatul va fi chemat în fața instanței.
Conform legilor olandeze în vigoare, insultarea este pedepsită cu șase luni de închisoare, dar legea prevede până la opt luni de închisoare pentru insulte aduse unui șef de stat.
(sursă foto: internationalbusinesstimes)