Un tribunal a interzis accesul autoturismelor diesel în anumite zone din centrul Berlinului Magazin

Un tribunal a interzis accesul autoturismelor diesel în anumite zone din centrul Berlinului

Deutsche Welle

Decizia va afecta mai multe zone în care traficul era foarte intens din centrul capitalei germane. Aceasta a fost luată ca urmare a plângerilor venite din partea militanților pentru protejarea mediului, care au semnalat mai multe probleme în ultimul timp referitoare la emisiile diesel.

Un tribunal din Berlin a interzis, așadar, ca mașinile diesel să circule prin anumite zone din centrul orașului. În același timp, a ordonat autorităților locale să organizeze un sondaj pentru a determina ce alte zone ar putea să intre sub incidența acestei decizii în viitor.

Această decizie ar putea afecta 200.000 de vehicule. Tribunalul a acordat Senatului Berlinului timp până în anul 2020 pentru a pune în aplicare decizia luată, însă reprezentanți ai autorităților locale au declarat deja că un astfel de termen limită este imposibil de respectat.

Trimiterea în judecată a venit din partea organizației non-profit Environmental Action Germany (DUH), care, în trecut, a mai dat în judecată Autoritatea Federală de Transport (KBA) după izbucnirea scandalului cu emisiile provocat de gigantul Volkswagen.

DUH a cerut intericerea vehiculelor diesel într-o zonă mare a centurlui Berlinului, după ce s-a constatat că nivelul noxelor toxice a depășit cu mult limitele normale de mai mult timp. În același timp, astfel de htărâri au mai fost date în orașe mari ale Germaniei, precum Hamburg. Totodată, Frankfurt este pregătit să limiteze parțial circulația autovehiculelor diesel în centrul orașului începând cu anul 2019.

Partidul Social Democrat din Berlin (SPD), împreună cu coaliția de guvernământ a partidelor verzilor au planificat alte proiecte care să reducă emisiile de noxe. Una dintre aceste măsuri prevede ca toate autobuzele din oraș să fie electrice până în anul 2030. Până atunci, parcului auto ce servește transportului public în comun i se vor aduce îmbunătățiri. În aceeași notă, orașul dorește să îmbunătățească în mod considerabil infrastructura pentru bicicliști.

Tot marți, miniștrii mediului ai țărilor membre în Uniunea Europeană s-au întâlnit în Luxemburg pentru a stabili o viziune comună asupra problemelor referitoare la protecția climatică necesară pentru autoturisme.

foto