Vremea bilanțului. Note pentru autorități și politicieni Opinii

Vremea bilanțului. Note pentru autorități și politicieni

Noi credem că a venit vremea bilanțului. Suntem la finalul lunii aprilie și al celei mai grele perioade de până acum. Cel mai probabil, din punct de vedere sanitar, lucrurile vor începe să se regleze încetul cu încetul. După data de 15 mai vor apărea primele măsuri de relaxare a restricțiilor, iar apoi, credem noi, situația se va îmbunătăți, chiar dacă acesta va fi un proces mai îndelungat.

Așadar, lunile martie și aprilie au reprezentat adevăratul test pentru autoritățile române. De aceea, am găsit important să vă invităm la un mic exercițiu. La un bilanț (aproape) final, sau, dacă vreți, unul intermediar. Ce note ați acorda autorităților și persoanelor care s-au ocupat de gestionarea acestei situații? Cine v-a surprins plăcut și cine a făcut-o negativ? Ce trebuia făcut altfel? Cum s-a descurcat România, per total? Cu îngăduința dumneavoastră, vom începe noi.

Vremea bilanțului

Klaus Iohannis – președintele a fost foarte prezent în mass-media în această perioadă, lucru firesc având în vedere contextul; din punctul nostru de vedere, chiar dacă a avut scăpări de populism și lupte politice inoportune din loc în loc, a reușit să își facă treaba și să reprezinte vectorul de încredere de care țara avea nevoie în momente de criză. Nota 8.

Ludovic Orban – prim-ministru vesel până acum câteva săptămâni, ceva mai serios după; a reușit să conducă țara prin momente la limită, chiar dacă a avut și scăpări evidente de comunicare și poziționare. Nota 7.

Victor Costache – lipsa de experiență a fostului ministru al Sănătății probbail că și-a spus cuvântul; neinspirat și depășit de situație. Nota 4.

Nelu Tătaru – noul ministru al Sănătății a surprins pe toată lumea prin discursul său și prin modul în care a acționat; lucid, sigur pe el și un bun profesionist, a reușit să susțină sistemul medical în momente de maximă tensiune. Nota 9.

Raed Arafat – chiar dacă rolul său a fost poate ceva mai mic decât cel pe care l-a avut Nelu Tătaru, Raed Arafat a fost liantul dintre autorități și populație; se bucură de o încredere ridicată și, spunem noi, pe bună dreptate. Nota 9.

Marcel Vela – ministrul cu geacă de piele a fost greu încercat, de asemenea; din punct de vedere instituțional, și-a făcut treaba; din punct de vedere politic, a gafat nepermis în câteva rânduri, lucru care i-a atras antipatii în rândul cetățenilor. Nota 6.

Marcel Ciolacu și PSD – luptă politică dusă dincolo de limitele nesimțirii, când țara nu avea nevoie de așa ceva; tot timpul în căutarea capitalului politic. Nota 4.

USR-PLUS, marea dezamăgire

Dan Barna și Dacian Cioloș (USR-PLUS) – din păcate pentru electoratul lor și pentru întreaga țară, prestația partidelor și a celor doi lideri în cauză a fost dezamăgitoare de la cap la coadă; probabil că dacă nu va apărea un vector de imagine care să reușească să coaguleze idei și oameni, corabia se va scufunda. Nota 3.

Victor Ponta și Pro România – face ce face Ponta și se cațără pe prima pagină; prestație cu scop clar politic, dar experiența politică își spune cuvântul; un mare minus refuzul de a vota prelungirea stării de urgență. Nota 5.

Călin Popescu Tăriceanu și ALDE – ce ar mai fi de zis… noi ne mirăm că încă mai reprezintă interes din partea presei; fără cap, fără coadă. Nota 2.

Traian Băsescu și PMP – gura mare a fostului președinte i-a asigurat prezența la televiziuni, dar în afara hăhăitului și încruntatului de dragul voturilor, absolut nimic. Nota 4.

Voi ce notă ați acorda clasei politice?

Citește și:
Consumul a scăzut, dar prețurile merg tot în sus
Raed Arafat: Măsuri speciale pentru frizerii și saloane după 15 mai