Celebra pictură „Cina cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci a generat suspiciuni cu privire la mesajele ascunse. Una dintre cele mai celebre picturi din istoria universală a artelor se regăsește în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano. „Cina cea de Taină” a fost pictată între 1495 și 1498 şi înfăţişează celebra scenă biblică cu Iisus alături de apostoli. Capodopera Renașterii, Cina cea de Taină, are dimensiuni impresionante: 460 cm x 880 cm.
Alături de Mona Lisa, Cina cea de taină face parte din portofoliul operelor lui da Vinci care au creat suspiciuni și mesaje ascunse. De-a lungul anilor, celebra pictură a devenit un subiect controversat și adesea dezbătut, odată cu apariția cărții Codul lui da Vinci, acolo unde sunt prezentate teoria Mariei Magdalena și cea a Sfântului Graal.
Maria Magdalena în locul lui Ioan

Teoria Mariei Magdalena din romanul scris de Dan Brown susține existența unei relații dintre Iisus Hristos și Maria Magdalena. În tabloul realizat de Leonardo da Vinci, personajul aflat în dreapta lui Iisus ar fi, de fapt, Maria Magdalena, nu discipolul Ioan, așa cum credeam cu toții.
Reprezentarea cifrei 3 în opera „Cina cea de Taină”

În religia creștină, cifra 3 are o semnificație foarte puternică, fiind asociată cu Sfânta Treime (Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt). Pictura lui da Vinci conține mai multe aluzii aduse numărului 3. Discipolii sunt așezați în grupuri de câte 3, sunt 3 fereste, în timp ce forma mântuitorului este triunghiulară.
Autoportretul lui da Vinci în locul lui Iuda
Unii specialiști în artă afirmă că chipul apostolului care stă cu spatele spre Iisus, adică Iuda, este de fapt autoportretul lui da Vinci. Ținând cont că pictorul avea viziuni ateiste, această ipoteză este foarte plauzibilă.
Profeţie despre sfârşitul lumii
Alte voci susţin că pictura celebră reprezintă o profeţie ce anunţă sfârşitul lumii, relatează theaustralian.com. Leonardo da Vinci a prezis că sfârşitul lumii va veni pe 1 noiembrie 4006, potrivit unei cercetătoare de la Vatican. Sabrina Sforza Galitzia afirmă că dovezile care stau la baza acestei teorii s-ar afla în pictura murală. Fereastra din partea centrală a lucrării, pictată deasupra lui Iisus şi a discipolilor Lui, prezentaţi înainte de Crucificare, conţine un puzzle „matematic şi astrologic”.