Coreea de Nord a trimis în Siria echipament ce poate fi folosit la fabricarea armelor chimice, arată, negru pe alb, un raport al Organizației Națiunilor Unite (O.N.U.), citat de BBC. Conform documentului, 40 de transporturi au fost efectuate între 2012 și 2017, încărcate cu materiale specifice fabricării de arme.
Raportul, care încă nu a fost dat publicității în mod oficial, dezvăluie și faptul că mai mulți specialiști ai domeniului din Coreea de Nord au fost văzuți în centrele siriene unde se dezvoltă aceste tehnologii.
Centrul pentru Studii și Cercetare Științifică (SSRC), o agenție guvernamentală din Siria, este suspectat că ar fi plătit regimului de la Phenian prin mai multe companii. SSRC este promovat de guvernul sirian drept un institut de cercetare civil, dar un serviciu de informații occidental a dezvăluit că mai multe arme chimice au fost construite în trei locații ale Centrului.
De menționat faptul că, din cauza programului nuclear pe care îl coordonează, Coreea de Nord se află sub sancțiuni internaționale.
(sursa foto: Time)