Pierderea mirosului (anosmia) este un simptom ce caracterizează infecția cu coronavirus.
Potrivit unui studiu realizat pe 1.300 de pacienți de medicii de la spitalul Foch din Suresnes (Franța) și de Universitatea Mons din Belgia, disfuncția olfactivă este un simptom mai frecvent în formele ușoare de COVID-19 decât în cele moderate sau severe. Așadar, anosmia ar indica o infecție mai ușoară cu coronavirus.
Cercetătorii de la spitalul Foch de Suresnes din Franța și Universitatea Mons din Belgia au analizat datele de la 1.300 de pacienți cu COVID-19, împărțind grupul în patru tipuri de COVID-19. Grupul celor cu o formă ușoară de boală puteau fi tratați de acasă fără probleme. „Moderații” prezentau unele semne clinice de pneumonie (febră, tuse, dispnee, respirație rapidă), dar fără indicii de pneumonie gravă. Grupul „severii” a inclus pacienți care au necesitat oxigenoterapie în spitale. Cazurile foarte grave erau internate la terapie intensivă sau în reanimare.
„Pierderea mirosului este un factor de prognostic bun, în evoluția infecției cu COVID”, a declarat pentru Le Parisien dr. Jérôme Lechien, șeful secției ORL de la spitalul Foch, cel care a condus acest studiu împreună cu profesorul Sven Saussez de la Universitatea din Mons. Medicii au descoperit că 70 până la 85 la sută dintre pacienții cu o formă ușoară sau moderată de COVID-19 sufereau de anosmie, în timp ce dintre cei spitalizați, numai 10 până la 15 la sută au semnalat că au acest simptom.
Cercetătorii din Franța și Belgia nu pot explica de ce anosmia indică un prognostic mai bun pentru COVID-19. Principala lor ipoteză este că pacienții atinși de o formă ușoară de COVID-19 au un mai bun răspuns imunitar local și grație unei producții mai ridicate de anticorpi, se limitează propagarea virusului în organism.
„Ipoteza noastră este că pierderea mirosului înseamnă că virusul nu ajunge numai la nas, ci și la sistemul nervos central”, a spus Lechien. Cu ajutorul scanării RMN, s-a constatat o inflamație în căile superioare nazale și la nivelul bulbului olfactiv de la baza creierului la pacienții atinși de o formă ușoară de COVID. În loc să facă ravagii în plămâni, coronavirusul ar provoca astfel mai degrabă o reacție inflamatorie în fosele nazale.
„Există o reacție foarte promptă a sistemului imunitar al pacientului, care va bloca infecția cu coronavirus în acel loc și va împiedica să intre în sânge o cantitate mare de virus, generalizându-se astfel infecția în tot corpul”, a explicat la France Info dr. Jérôme Lechien.
Citește și: Cercetătorii au descoperit de ce COVID-19 afectează mirosul