Alimente care reduc pofta de mâncare Actual

Alimente care reduc pofta de mâncare

Slăbitul nu este deloc un proces ușor, mai ales atunci când trebuie să îți stăpânești pofta de mâncare. Pentru rezultate sănătoase, specialiștii recomandă o alimentație sănătoasă, îmbinată cu un program special de sport. Pofta de mâncare poate fi redusă prin consumul de alimente care au un conținut mic de calorii, dar care sunt foarte sățioase.

Înfometarea nu este o alegere sănătoasă pentru organism, iar starea de foame permanentă va trebui învinsă. Pentru asta, ți-am pregătit o listă cu alimente care reduc pofta de mâncare și te ajută în lupta cu kilogramele în plus.

Migdalele 

Alimente care reduc pofta de mâncare
Sursă foto

Au numeroase beneficii pentru sănătate și reduc pofta de mâncare. Migdalele previn anemia, îmbunătățesc memoria și contribuie la sănătatea pielii, a părului și a unghiilor. Pe lângă aceste beneficii, migdalele au un impact pozitiv asupra stării de bine, reducând stresul și ajutând la calmare.

Ghimbirul

beneficii ghimbir

Ghimbirul este des întâlnit în curele de slăbire pentru că ajută la îmbunătățirea digestiei. Este ușor de integrat în alimentație, putând fi utilizat în supe sau smoothie-uri. Datorită gingerolului, principalul compus bioactiv din ghimbir, are efecte antiinflamatorii și antioxidante puternice. 

Ciocolata neagră

ciocolata reduce pofta de mâncare
Sursă foto

Îți vine să crezi sau nu, ciocolata neagră cu concentrație mare de cacao (peste 70%) este recomandată în curele de slăbit. Gustul amărui taie pofta de dulce și scade pofta de mâncare.

Merele

Mere
Sursă foto

Poate cele mai populare fructe sunt merele. Acestea oferă energie și îmbunătățesc digestia. Mai mult decât atât, merele au numeroase beneficii pentru organism, precum menținerea sănătății inimii. Merele ajută la reducerea nivelului de colesterol prin diminuarea secreţiei de insulină din sânge. Potrivit unui studiu brazilian, consumul unui măr înainte de masă a ajutat femeile să piardă cu până la 33% mai mult în greutate, faţă de femeile care nu au consumat un măr.

Cafeaua

pofta de mâncare
Sursă foto

Cafeaua oferă energie, dar reduce și pofta de mâncare. Este foarte important însă să nu adaugi zahăr sau lapte în cafea. Bogată în antioxidanți, cafeaua sprijină sistemul imunitar în lupta cu radicalii liberi, și încetinește îmbătrânirea. Cafeaua, prin conţinutul de cafeină, ajută la menţinerea concentrării în momentele solicitante.  Mai mult, îmbunătăţeşte memoria pe termen scurt şi alungă oboseala care intervine în a doua parte a zilei, mai ales după masă.

Citește și Dieta fix la fix. Află totul despre dieta minune.

Sursă foto