Producătorul iPhone-ului, Apple, a depăşit Samsung în al patrulea trimestru al anului trecut, ajungând producătorul cu cele mai multe smartphone-uri livrate la nivel global.
În ultimele trei luni din 2020, Apple a vândut aproape 80 de milioane de telefoane, după lansarea modelului iPhone 12, depășind Samsung și devenind cel mai mare producător global de smartphone-uri, pentru prima dată din 2016.
Huawei se confruntă cu un declin accentuat, vânzările de smartphone-uri au scăzut cu 41% în trimestrul patru din 2020, în urma sancțiunilor impuse de autoritățile SUA. În topul principalilor producători de telefoane mobile inteligente, Huawei este acum pe locul cinci, în urma rivalilor chinezi Xiaomi și Oppo.
Pentru prima dată din 2013, Huawei nu se mai află printre primii patru producători globali de smartphone-uri, conform datelor Gartner.
Citește și Clubhouse, rețeaua socială a momentului care amenință Facebook.