Anul 2019 se anunță unul incendiar pentru Cluj Napoca. Electric Castle, unul dintre cele mai apreciate festivaluri de muzică din întreaga Europa a anunțat astăzi afișul pentru ediția din anul 2019 și, sinceri să fim, suntem impresionați. Încă o dată, Clujul reușește să fure prim planul în lupta cu București pentru titlul de capitală culturală a țării, cu Electric Castle, Untold și TIFF capete de afiș pe scena fetsivalurilor autohtone. Capitala, în afara Fetsivalului Enescu, mai propune pentru anul viitor concerte de anvergură precum Metallica, Ed Sheeran, The Cure, Bon Jovi și Disturbed. Clujul contrabalnsează cu festivalurile mai sus menționate (apropo, ca să vă dați seama ce nivel au atins acestea, vă spunem doar că la Untold s-au vândut pentru ediția de anul viitor nu mai puțin de 10.000 de abonamente în mai puțin de 3 minute!!!), cu un concert Lenny Kravitz și cu alte festivaluri de anvergură de jazz, blues și multe alte domenii.
Până aflăm tabloul complet al anului viitor în materie de concerte și festivaluri, vă invităm să faceți cunoștință cu cele mai importante trei trupe ce au fost anunțate pentru Electric Castle 2019: Florence and The Machine, Thirty Seconds To Mars și Bring Me The Horizon.
Florence and The Machine
Florence + The Machine este una dintre cele mai creative trupe indie ale ultimei decade, construită în jurul personalității fascinante a solistei, compozitoarei și fondatoarei Florence Welch.
Din 2009, când a lansat primul album, trupa a adunat zeci de săptămâni în fruntea clasamentelor muzicale din întreaga lume, nominalizări și premii câștigate la BRIT Awards, Grammy, Mercury, BBC sau Billboard Awards, ca să le amintim doar pe cele mai importante.
Thirty Seconds To Mars
Câștigător de Oscar, rock star, fashion icon, tech investor, Jared Leto a confirmat prezența sa la Electric Castle 2019 alături de fratele său, Shannon Leto; altfel spus, 30 Seconds to Mars este oficial pe afișul viitoarei ediții a festivalului.
Cel mai recent album al trupei, America, este promovat printr-un turneu mondial ce ajunge astfel și în România, oferind publicului cea mai ambițioasă producție semnată până acum de trupă. Iar asta nu este puțin lucru pentru acești artiști care, pe lângă un șir copleșitor de premii, dețin chiar și un record Guinness.
Bring Me The Horizon
Bring Me The Horizon, revelația ediției cu numărul 4 a Electric Castle, revin în 2019 pe scena festivalului. Poate cea mai ambițioasă trupă rock britanică a momentului, BMTH va lansa oficial, la începutul anului viitor, un nou album cu care va porni imediat într-un turneu de promovare în Europa și Australia.
Doar două piese de pe viitorul Amo au fost prezentate până acum, dar fanii adevărați știu deja că albumul nu va semăna cu nimic din ce trupa a creat anterior.