Presiunea timpului este din ce în ce mai mare pentru autoritățile de la București, care trebuie să susțină organizarea meciurilor din cadrul Campionatului European de fotbal din anul 2020 prin investiții masive. După cum știm, București va organiza patru partide din cadrul Euro 2020, ediție aniversară ce se va organiza pe teritoriul întregului continent.
Cum până în acest moment lucrurile mai mult au stat, iată-ne ajunși în anul 2019. Până în iunie 2020, când vor avea loc toate cele patru partide, autoritățile au promis celor de la UEFA autostradă, metrou și refacerea a patru stadioane din capitală. Ce s-a făcut până acum? Nimic.
Mai sunt 18 luni, timp în care Guvernul României, împreună cu Federația Română de Fotbal, vor trebui să construiască variante de transport între aeroport și oraș. Gică Popescu, consilierul guvernamental care se ocupă de aceste situații, a promis ieri că între Otopeni și Gara de Nord se va construi metrou. În numai 18 luni, în condițiile în care câteva stații din Drumul Taberei se construiesc de mai bine de 8 ani (!!!). Oare fostul căpitan al echipei naționale crede în vorbele sale?
Iată ce trebuie făcut în numai 18 luni:
- metrou Aeroportul Otopeni – Gara de Nord
- ridicarea stadionului Ghencea (30.000 locuri)
- ridicarea noului stadion de la Arcul de Triumf
- demolarea vechiului Giulești și ridicarea unei noi arene de 15.000 locuri
- ridicarea noului stadion Dinamo (20.000 locuri)
- autostradă continuă de la București la granița cu Ungaria
România știe din 2014 (adică de cinci ani!!!) care sunt obligațiile sale, dar până acum nu a reușit decât să demoleze stadionul Steaua.
Arena Naţională va găzdui partide din grupa C a competiţiei, pe 14 iunie 2020, 18 iunie 2020 şi 22 iunie 2020. De asemenea, la Bucureşti va avea loc un meci din optimile de finală, pe 29 iunie.
Meciul de deschidere va avea loc pe 12 iunie, de la ora 22:00, pe Stadionul Olimpic din Roma. Finala se va disputa la Londra, tot de la ora 22:00.