Jose Mourinho, demis de la Manchester United Sport

Jose Mourinho, demis de la Manchester United

Manchester United l-a demis din funcția de manager general pe portughezul Jose Mourinho, în urma rezultatelor nesatisfăcătoare pe care le-a înregistrat echipa în ultima perioadă.

Decizia nu vine ca o surpriză pentru lumea fotbalului din Anglia, mai ales că presiunea venită din partea mass media și a fanilor a fost una uriașă. Comunicatul conducerii celui mai titrat club din Anglia a fost unul simplist, sec, fără detalii cu privire la condițiile în care Mourniho a plecat de pe Old Trafford. Cu toate acestea, clauza de reziliere a lui Mourinho se situa undeva în jurul sumei de 25 de milioane de lire.

În locul portughezului, la United va fi instalat un antrenor interimar până la finalul sezonului, urmând ca, din vară, să fie ales un manager general. În acest moment, favorit pentru funcția de interimar o are Michael Carrick, fost jucător al clubului. Pe de altă parte, printe antrenorii cotați cu cele mai mari șanse de a prelua echipa începând cu sezonul viitor se numără Zinedine Zidane, fost manager la Real Madrid, Mauricio Pochettino, fost antrenor cu rezultate notabile la Tottenham Hotspur sau Antonio Conte, trecut pe la Juventus Torino, naționala Italiei și Chelsea.

Jose Mourinho a obținut cu United trei trofee: o cupă, o supercupă și un trofeu european, Europa League. Mai mult, în acest sezon a obținut calificarea în faza eliminatorie din Champions League după mai mulți ani în care clubul nu a mai cunoscut succese la cel mai înalt nivel.

Gary Neville, unul dintre cei mai importanți și mai titrați jucători care au jucat pentru Manchester United, este de părere că acesta este un moment foarte important pentru club, care are nevoie de un restart pentru a se redresa și a redeveni ceea ce a fost cândva. În opinia fostului fundaș al diavolilor roșii, cel mai indicat pentru a prelua funcția de manager este Mauricio Pochetino.