Deutsche Welle
Apple a prezentat cel mai mare telefon al companiei cu care se va duela cu Samsung, marele rival. Iar clienții din Europa ai colosului american vor fi nevoiți să sape mai mult prin buzunare decât cei din America pentru a-și putea procura un dispozitiv de acest fel.
Apple a lansat miercuri trei versiuni updatate ale iPhone X și un ceas care detectează bătăile neregulate ale inimii.
Apple iPhone XS Max, cel mai mare iPhone de până acum și unul dintre cele mari din întreaga piață, are un display de 6.5 inch (16,5 centimetri). Pe de altă parte, iPhone XS are un ecran de 5.8 inch (14,7 centimetri).
În același timp, compania a introdus și noul iPhone XR (6.1 inch și 15,5 centimetri), produs din aluminiu și cu un display cu o calitate ceva mai scăzută.
Apple pare că își continuă strategia de a își vinde produsele mai scump pe piețele din afara Statelor Unite. Noul XS Max, care pare a avea mărimea unui iPhone 8 Plus dar cu un display ceva mai mare, va deveni astfel cel mai scump iPhone produs vreodată, cu un preț ce începe de la 1099 de dolari în Statele Unite și 1452 de dolari în Germania. Noul XS va costa, pe de altă parte, 999 de dolari în SUA și 1149 de dolari în Germania. Prețul unui XR va începe de la 749 de dolari peste ocean și de la 849 dolari în Germania.
Analistul Gartner, Annette Zimmermann, a declarat de la evenimentul Apple din Silicon Valley: „Au adăugat, în sfârșit, un telefon cu un ecran mai mare, pentru a putea concura direct cu produsele din gama Galaxy Note 9. Ecranul mai mare va fi foarte important în China, unde Apple a pierdut niște teren în ultima perioadă, în special din cauza ecranelor ceva mai mici”.
Așa cum era de așteptat, niciunul dintre cele trei produse lansate ieri nu dispune de îmbunătățiri semnificative față de marea lansare a anului trecut (iPhone X).