Pancu: „Inaugurarea noii arene sper să prindă Rapidul în Liga 1” Sport

Pancu: „Inaugurarea noii arene sper să prindă Rapidul în Liga 1”

Daniel Pancu a prezentat în cadrul unei conferințe de presă ambițiile din acest sezon pe care le are din postura de antrenor al Rapidului și a explicat contextul refacerii stadionului. Rapid este lider în Liga 3, seria 2, și este principala favorită la promovarea în cel de-al doilea eșalon fotbalistic al țării.

Începând de luni, au demarat lucrările de demolar ale stadionului Giulești.

„E un loc încărcat de istorie, foarte multe amintiri avem cu toții legate de stadion, mai ales suporterii, care sunt eterni lângă Rapid. Dar era momentul să înlocuim stadionul. Era expirat de mult, în opinia mea. Îmi aduc aminte de o întâmplare cu Fatih Terim, ditamai „Împăratul”, care la un meci al României cu Bosnia, parcă, stătea la coadă la toaletă la Tribuna Oficială. Am mai fost de câteva ori la tribuna a II-a la meciuri și nu se poate descrie în cuvinte. Chiar era timpul.”

„Când se va deschide stadionul cel nou va fi o nebunie echivalentă cu ceea ce se întâmplă la Craiova, cu mulți abonați și mult entuziasm. Inaugurarea noii arene sper să ne prindă în prima Ligă. Sigur că se poate spune că asistăm la o nouă filă din istoria Rapidului, care coincide cu renașterea clubului atât pe plan sportiv și administrativ, cât și cu un nou stadion. Simbolistica noului stadion va fi legată de renașterea Rapidului.”

„Acum suntem peste ce am fost în turul campionatului. Încă suferim, din punctul meu de vedere, dar suntem favoriți clari la promovare. Nu se relaxează nimeni până nu vom obține promovarea matematică.”

„Suporterii au nevoie de noi idoli, iar sper din suflet ca acești noi jucători tineri să încânte tribunele Giuleștiului. Avem nevoie de jucători pentru care publicul să vină la stadion. Cât despre stadionul din Regie reprezintă cea mai bună soluție. Este foarte aproape de Giulești, iar suporterii sigur sunt încântați de această alegere de avarie.”

„La acest moment, poate că Pro Rapid este mai important decât noul stadion. Sper ca la Pro Rapid să ne mutăm în 2-3 luni. Mai sunt câteva detalii administrative de pus la punct. Totul ține de acte acum.”