Pariul gigantului Amazon: roboții casnici Business

Pariul gigantului Amazon: roboții casnici

În 2007, compania Amazon lansa pe plan mondial dispozitivul Kindle, un gadget care a revoluționat piața e-readerelor, dar și pe cea a tabletelor. În urmă cu patru ani, Jeff Bezos și compania sa au lansat Echo și, astfel, i-au determinat pe oameni să înceapă să discute și să se consulte cu propriul computer.

Acum, gigantul american lucrează la primul său robot care să joace rolul unui asistent al familiei, iar, dacă zvonurile din aceste zile sunt adevărate, robotul ar putea ajunge pe piață începând de anul viitor.

Conform Bloomberg, întregul proiect, care momentan se derulează în mare secret, poartă numele de cod „Vesta”, nume ales după zeița romană protectoare a casei și a familiei, și este supervizat de Gregg Zehr, cel care conduce divizia de cercetare și dezvoltare hardware a laboratorului Amazon din Sunnyvale, California. Acesta ar fi primul robot casnic cu funcții complexe comercializat la scară largă.

Informația vehiculată de Bloomberg este susținută și de o creștere a anunţurilor de angajare pe posturi de specialiști în robotică, senzori și dezvoltare software, în cadrul Lab126 al celor de la Amazon.

Încă nu se cunosc funcțiile exacte ale robotului Vesta, dar se speculează că acesta va fi asemănător cu Alexa mobil și că va fi dotat cu camere avansate și software pentru vizionarea pe calculator, care îi vor permite să navigheze ușor și să îi însoțească pe clienți în anumite părți ale casei lor.

(sursă foto: Portail Free)