Noaptea de duminică spre luni va rămâne, foarte probabil, în istoria sportului. Pentru că este momentul în care cel mai popular sport al lumii a fost zdruncinat din temelii. Suporterii din fotbal s-au trezit peste noapte că au fost abandonați chiar de cluburile cărora li s-au dedicat toată viața. 12 dintre cele mai mari cluburi de fotbal din lume au decis să se rupă de UEFA și de restul competitoarelor din competițiile interne și europene și să îți formeze propria competiție care să înlocuiască Liga Campionilor.
Așadar, Real Madrid, FC Barcelona, Atletico Madrid, FC Liverpool, Manchester United, Manchester City, Chelsea Londra, Arsenal Londra, Tottenham Hotspur, Inter Milano, Juventus Torino și AC Milan au anunțat, oficial, crearea Super League, o competiție europeană anuală de fotbal cu circuit (semi?) închis, care se va bucura de miliarde de euro garantate de banca de investiții JP Morgan. Conform comunicatului oficial publicat de fiecare dintre cele 12 cluburi, competiția urmează să înceapă chiar din vara acestui an, din luna august.
Chiar dacă au fost invitate, Borussia Dortmund, Bayern Munchen și Paris Saint-Germain au refuzat să se alăture noului proiect.
Anunțul a creat o undă de șoc de proporții în toată lumea, cu implicații politice dintre cele mai înalte. FIFA și UEFA amenință cu exluderea atât cluburile cât și jucătorii. De asemenea, cele trei campionate domestice, Premier League, La Liga și Serie A au reiterat faptul că vor ajunge până la excluderea din competiție a cluburilor care vor alege să se alăture noii Super Ligi. Au urmat reacții virulente din partea jucătorilor, antrenorilor și fanilor. În perioada următoare sunt așteptate proteste masive și decizii dintre cele mai drastice din partea forurilor internaționale. Președintele Franței Emmanuel Macron și premeierul britanic Boris Johnson s-au declarat împotriva ideii. De asemenea, în acest scandal uriaș, de miliarde de euro, a intervenit inclusiv Comisia Europeană.
Un anunț oficial detaliat al UEFA este așteptat în orele ce urmează.