Marii organizatori vor aduce în România artiști muzicali faimoși și anul acesta. Îți prezentăm cele mai așteptate concerte și festivaluri pe care nu trebuie să le ratezi, în cazul în care regulile sanitare vor permite desfășurarea acestora.
Maluma (8 aprilie)
Artistul columbian Maluma revine în România la 4 ani de la ultimul său show în țara noastră. Concertul este programat să aibă loc în București, la Romexpo, acesta fiind inclus în Papi Juancho Maluma World Tour. Conceptul noului turneu, ce are o scenă rotundă în mijlocul sălii, va face ca artistul să aibă o legătură mai apropiată cu fanii, pentru a le oferi o experiență inedită.
SAGA Festival (3-5 iunie)
Festivalul va avea loc pe Arena Națională din București, însă zona de concerte va include și Parcul Național. Decomadată, au fost anunțați 8 artiști: Afrojack, Black Coffee, Marshmello, Nicole Moudaber, Pan-Pot, Purple Disco Machine, Sickick și Timmy Trumpet. În total vor fi 150 de artişti care vor urca pe scenă în faţa publicului la mega show-ul pregătit pentru vara viitoare.
Sting (15 martie)
Celebrul Sting va susține un concert în România alături de fiul său, basistul Joe Sumner, numit „My Songs”. Evenimentul are loc în Cluj-Napoca, la Sala Polivalentă BT Arena. Concertul „My Songs” este un spectacol exuberant şi dinamic, în care sunt interpretate cele mai cunoscute cântece ale artistului, scrise de-a lungul carierei în care a câştigat 17 premii Grammy, atât cu The Police, cât şi ca artist solo.
Neversea (7-10 iulie)
Organizatorii faimosului festival de la malul mării au anunțat deja primele nume ce vor fi prezente. Printre marii artiști se află și: Don Diablo, Dimitri Vegas & Like Mike, Alan Walker, Timmy Trumpet, Black Eyed Peas și Tujamo. Mai mult, scenele secundare vor găzdui artişti şi DJ-i din lumea techno, tech-house, house, deep house, ambiental, chill, electronic, dubstep, drum&bass, trap, hip-hop, rap, liquid sau retro.
Iron Maiden (26 mai)
Trupa heavy metal va concerta în aer liber, la Romexpo, iar cele 15.000 de bilete au fost deja puse în vânzare. Concertul va promova albumul „Senjutsu”, iar în deschidere va cânta trupa germană Lord Of The Lost. Show-ul „Legacy” din 2022 va cuprinde piese de pe noul album de studio al Iron Maiden, precum şi compoziţii consacrate.
Untold (4-7 august)
Unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume își va deschide porțile și în 2022. Organizatorii au început deja pregătirile pentru cea de-a șaptea ediție. Ca în toate cele șase ediții realizate până acum, participanții se vor bucura de o varietate de genuri muzicale: pop, house, techno, tech-house, hip-hop, reggae, tribale etc.
Placebo (13 iulie)
Show-ul va avea loc la Romexpo, în aer liber. Placebo este o trupă rock alternativ, înfiinţată în Anglia, în 1994, de Brian Molko (voce, chitară, muzicuţă, claviaturi) şi Stefan Olsdal (bas, chitară, claviaturi, voce).
Electric Castle (13-17 iulie)
Așa cum ne-a obișnuit, evenimentul va avea loc pe domeniul Banffy din Bonțida. Ediția 2022 este de fapt reprogramarea ediției din vara anului 2021, iar organizatorii au reușit să reconfirme headlinerii anunțați, astfel că, Gorillaz, Deftones și Twenty One Pilots vor fi prezenți în vară.
Summer Well (12-14 august)
Festivalul Summer Well se va desfășura pe Domeniul Știrbey din Buftea, prima trupă anunțată fiind Arctic Monkeys. „Faptul că Arctic Monkeys vor cânta anul viitor la Summer Well reprezintă un eveniment muzical major al verii viitoare și răspunsul la cerințele venite de-a lungul anilor din partea publicului nostru. În orice sondaj pe care l-am făcut în ultimii ani, Arctic Monkeys au fost mereu artiștii de pe primul loc în topul preferințelor”, a transmis John Varbiu, unul dintre organizatori.
Citește și: https://onlime.ro/14-emisuni-tv-de-asteptat-in-2022/