Rutina anti-aging trebuie să conțină neapărat trei lucruri, iar cei care susțin că aceasta necesită doar seruri „magice” urmăresc vânzarea anumitor produse nu să ofere cu adevărat soluții.
Cei care vor să îmbătrânească frumos și să arate mai tineri decât vârsta pe care o au trebuie să aibă, lângă produsele cosmetice, o nutriție adecvată cât și un stil de viață „prietenos” cu pielea.
1. Nutriție
Un regim alimentar cu conținut mare de antioxidanți care luptă împotriva radicalilor liberi, responsabili de deteriorarea ADN-ului, de îmbătrânire rapidă și de boli.
Alimentele bogate în antioxidanți sunt: citricele (vitamina c), ceaiul verde, strugurii, uleiul de măsline, nucile, turmericul, cafeaua și legumele.
Colagenul este proteina responsabilă pentru elasticitatea pielii. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, nivelurile de colagen scad, ceea ce va duce negreșit la riduri. Alimentele bogate în colagen sunt peștele, carnea și ouăle.
Evitați zahărul și carne procesată, alimente legate de o îmbătrânire rapidă. E bine să reduceți cantitatea de calorii; în general avem tendința să mâncăm mult mai multe calorii decât avem nevoie.
2. Stilul de viață
Este important să aplicați cremă cu protecție solară când ieșiți din casă pentru perioade mai lungi de timp. Razele solare sunt cauza numărul 1 a îmbătrânirii pielii și a ridurilor.
De asemenea, trebuie evitat consumul de țigări, alcool și droguri. Despre toate acestea se știe că accelerează îmbătrânirea, dar cel mai important, trebuie să faceți sport în mod regulat, mișcarea vă va menține tineri.
3. Îngrijirea pielii
Produsele cosmetice de îngrijire a pielii trebuie să conțină neapărat acid hialuronic, vitamina C și retinol.
Indiferent de produsele pe care alegeți să le achiziționați, asigurați-vă că acestea provin de la branduri renumite. Trebuie să fiți suficient de încrezători în a vă lua propriile decizii atunci când vine vorba de sănătatea voastră.
Citește și Simptome mai puțin frecvente ale diabetului zaharat.