Totul are o limită. Chiar și cele mai răbdătoare, calde, liniștite și binevoitoare persoane de pe Pământ nu ar reuși să rămână impasibile la situația tragică în care se scufundă țara noastră, zi după zi, ceas după ceas. În vreme ce populația (oamenii de rând precum noi toți) se luptă să supraviețuiască valurilor de scumpiri care parcă nu se mai termină niciodată, ei, șmecherii de serviciu (votați tot de noi, ce este drept), primesc șpăgi atât de mari, încât ne este greu să le cuprindem fie și numai cu gândul.
Acesta ar fi și cazul lui Călin Anton Popescu Tăriceanu, fost premier, fost liberal, actualmente om de bază al coaliției PSD-ALDE. Ok, știm cu toții că se dau șpăgi grase la vârf și că cei care ne conduc nu mai au niciun fel de jenă. Dar, fraților, să iei șpagă 32 de miliarde de lei vechi (800 mii dolari)!? Vă imaginați cum arată această sumă, măcar?
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a fost sesizată de autoritățile judiciare din Austria cu privire la aceste fapte, care s-ar fi desfășurat, surpriză mare, în perioada anilor 2007 și 2008.
Și iată cum, cu un an înaintea alegerilor prezidențiale, presupusul favorit din interiorul coaliției de guvernământ se confruntă cu o lovitură de proporții, care i-ar putea periclita definitiv șansele de a se lupta cu actualul președinte Klaus Iohannis.
Dar, după cum spuneam, aceste așa zise probleme pălesc în fața greutăților reale cu care se confruntă acest popor condamnat la sărăcie: scumpiri unele peste altele, sistem medical incompetent și profund corupt, sistem educațional cu hibe uriașe, care în loc să ne educe copiii și să îi pregătească pentru viață mai mult îi debusolează, lipsa autostrăzilor (România continuă să se afle pe ultimul loc din Europa la acest capitol), birocrație în continuare foarte mare, clasă politică profund coruptă și needucată și câte și mai câte.