Zeci de companii, ONG-uri și persoane publice din România și-au arătat susținerea prin donații față de situația prin care trece întregul sistem medical din țară în perioada COVID-19. Deși ne confruntăm cu o pandemie la nivel mondial, nu trebuie să uităm principalele aspecte umane de care trebuie să dăm dovadă în aceste zile: responsabilitate și solidaritate. În acest mod au acționat și firmele românești care au dat o mână de ajutor cadrelor medicale, oamenilor aflați în carantină și întregului sistem sanitar din țară.
Conform Forbes, printre companiile care sunt alături de români și au donat pentru lupta împotriva COVID-19 se numără OMV Petrom, Avon, Banca Transilvania și One United Properties.
Lista companiilor și persoanelor publice din România care au donat pentru lupta împotriva COVID-19
Rompetrol – KMG International a donat carburant pentru transportul medical de urgență, a finanțat achiziționarea de echipament, kituri de testare și materiale necesare pentru unitățile medicale.
Monsson Trading, furnizor și trader de electricitate si gaze naturale, a donat către spitalele din Constanța două ventilatoare și un sistem de detecție rapidă a COVID-19.DOnația totală a fost în valoare de 140.000 euro.
Aqua Carpatica ajută cu donații de apă către toate spitalele în care sunt internați bolnavii de coronavirus.
Mihaela Buzărnescu (120 WTA, 31 de ani) va dona o sumă de bani Spitalului Doctor Dimitrie Gerota din București.
OMV Petrom a făcut o donaţie de 1 milion de euro către Crucea Roșie Română. Toți banii vor fi folosiți pentru achiziţia de echipamente de testare.
Maurer Imobiliare a donat spitalelor din județul Brașov containere modulare cu destinația de pre-triaj.
Banca Transilvania oferă 300.000 euro pentru achiziția de aparate de ventilație și echipamente de protecție ce vor ajunge la spitalele din prima linie.
Mastercard sprijina achiziționarea de echipamente speciale pentru prevenție și tratare, prin donația a 100.000 de euro.
Avon Romania donează 1,7 tone de produse de igienă (săpunuri lichide și geluri de duș cu formulă identică) pentru centrele de carantină din București. Compania contribuie și cu donații în bani pentru achiziția testelor de confirmare a virusului COVID-19, care vor merge către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Sf. Parascheva din Iași.
Asociaţia Dăruieşte viaţă, care construieşte primul spital din donaţii în Bucureşti, a anunţat că oferă toate donaţiile pe care le strânge începând din 11 martie pentru combaterea epidemiei de coronavirus.
One United Properties donează 22 ventilatoare și 1.500 teste rapide CO-VID pentru spitalele din București, donație în valoare de 100.000 de euro.
Lanţul de farmacii Catena a donat 100.000 de euro către fondul de urgenţă pentru susţinerea sistemului medical românesc, înfiinţat la iniţiativa Organizaţiei Salvaţi Copiii România.
Electrica Furnizare contribue cu aproximativ 433.000 lei pentru achiziția de măști sanitare de unică folosință.
PROFI donează 1 000 000 lei pentru dotarea secțiilor ATI.
Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) donează suma de 100.000 RON pentru achiziția de materiale dezinfectante, sanitare și de igienă.
Cadrele didactice de la un liceu din Iaşi au fabricat până acum 1.000 de măşti de protecţie. Înainte să fie distribuite spitalelor din Iaşi, măştile de protecţie sunt sterilizate. Costul de fabricaţie al unei astfel de măşti e 50 de bani şi e acoperit din bugetul local.
Compania Cotnari a făcut donații în valoare de 50.000 de lei Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi pentru achiziţionarea de echipamente de protecţie.
Comunitatea Declic a anunţat că donează suma de 38.175 de euro (184.729 lei) pentru cumpărarea de echipamente de protecţie pentru personalul medical, aparate de ventilaţie şi măşti de oxigen, în contextul pandemiei de coronavirus.
Simona Halep donează bani pentru cumpărarea de echipamente medicale destinate combaterii coronaviruslui.
Gigi Becali a cumpărat produse, mobilier și ce a mai fost necesar pentru spitalul Matei Balș.
Romgaz: 1.250.000 lei ce vor permite distribuirea în intreaga țară a unui număr de 1.000.000 de măşti de protecție.
Fundația Globalworth donează 200.000 de euro pentru lupta împtriva Covid 19.
Andra va face o donație de 20.000 euro, sumă ce va ajunge la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. ”Matei Balș” din București.
Biserica vine în ajutor cu spații pentru carantină și alimente.
Fundația H&M donează 500.000 de dolari Fondului de solidaritate pentru răspunsul la COVID-19 pentru Organizația Mondială a Sănătății, lansat vineri de Fundația Națiunilor Unite.
Kaufland România şi Lidl România donează 100.000 de recoltoare necesare în testarea coronavirusului.
Peste 200 de studenți la Medicină s-au oferit voluntari pentru a lupta împotriva coronavirusului.
BRD – Groupe Société Générale donează suma de 1,7 milioane lei pentru sectorul medical și încă 300.000 de lei pentru sectorul cultural independent.
Lista completă a firmelor din România care au donat poate fi consultată aici.
Citește și noile restricții impuse pentru români care vizează stoparea extinderii infecției cu coronavirus.