Premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunțat expulzarea din Regat a 23 de diplomați ruși, după ce Moscova a refuzat să aducă explicații referitoare la substanța neurotoxică folosită în încercarea de ucidere a unui fost agent rus la data de 4 martie, la Salisbury.
Șefa guvernului britanic a mai anunțat, în cadrul unui discurs ținut în fața Parlamentului, că diplomații ruși au la dispoziție o săptămână să părăsească țara. Acesta este cel mai mare val de expulzări de diplomați din Marea Britanie din ultimii 30 de ani. Totodată, au fost suspendate relațiile diplomatice cu Rusia la nivel înalt.
Reacția amsadadei ruse la Londra nu a întârziat să apară. Într-un comunicat oficial, aceasta a transmis: „Considerăm că această acțiune ostilă este absolut inacceptabilă, nejustificată și pripită. Toată responsabilitatea pentru deteriorarea relațiilor Rusia-Marea Britanie aparține actualilor conducători politici britanici”.
Agentul dublu rus Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, și fiica sa, Iulia, au ajuns în urmă cu 11 zile în stare critică la spital, după ce au fost otrăviți cu o substanță care atacă sistemul nervos. Neurotoxina respectivă, creată în Rusia, a fost concepută astfel încât să provoace daune ireparabile.
(sursă foto: Business Insider UK)