Asociația taximetriștilor din Germania (BZP) a anunțat proteste masive ale taximetriștilor din nu mai puțin de 30 de orașe ale țării ca urmare a planurilor guvernamentale de liberalizare a pieței de taximetrie.
Cea mai mare acțiune de protest va avea loc în capitala Berlin, unde aproximativ 5000 de taxiuri vor fi conduse la viteză redusă din trei puncte ale orașului spre centru.
„Am această ocupație de 20 de ani și mi-ar plăcea să o fac pentru încă 20, dar sunt sceptic că voi putea realiza acest lucru având în vedere situația în care ne aflăm”, a declarat pentru presa națională germană un participant la protest.
Ca urmare a acestor acțiuni de amploare, autobuzele nu au mai putut conduce pasagerii la Aeroportul Tegel, din moment ce autostrada A111 este complet blocată.
Astfel de acțiuni sunt plănuite inclusiv pentru orașe precum Hamburg, Dusseldorf, Wiesbaden, Stuttgart și Dresda.
Protestele sunt îndreptate împotriva Ministerului Transporturilor care dorește relaxarea reglementărilor din piața transportului de persoane. Astfel, șoferii Uber nu vor mai avea obligația de a întoarce după încheierea cursei în punctul inițial de unde au ridicat clientul.
Taximetriștii sunt precoupați de faptul că, astfel, șoferii Uber vor avea dreptul de a își selecta rutele profitabile (cursele spre aeroporturi, de exemplu), unde pot aștepta noii clienți. Asta în vreme ce taximetriștii sunt obligați să răspundă tuturor solicitărilor, indiferent de profitabilitatea acestora.
„Trebuie să o spunem răspicat că 250.000 de joburi în taximetrie și întregul sistem de mobilitate din Germania se află sub amenințare”, a declarat reprezentantul BZP Thomas Gratz în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a continuat: „Fără obligativitatea întoarcerii la locul de plecare în cursă, ar putea avea loc <<colapsul traficului>>, din moment ce tot mai multe servicii, precum Uber, își caută selectiv clienții în centrele orașelor.” Thomas Gratz a dat exemple orașe precum New York, San Francisco sau Amsterdam.