Dacia a încheiat cea mai bună jumătate de an din istoria prezenței pe piața din Franța cu un rezultat record, 77.700 autovehicule vândute, cu 20,8% creștere față de anul tecut, conform publicației profit.ro. Acesta este cel mai bun rezultat pentru șase luni, de când sunt vândute mașini Dacia în Hexagon. Dacia a urcat la o cotă de piață de 6,5%, reușind astfel să devanseze cea mai vândută marcă din Europa, Volkswagen. Practic, Dacia a devenit marcă franceză, plasându-se pe locul patru după cele trei celebre branduri, Renault, Citroen și Peugeot.
La nivelul UE, Dacia a înregistrat o creștere de 17,4% după primele 5 luni, ajungând la 225.800, cu o estimare înainte de publicarea datelor oficiale de 270.000 după primele șase luni, un volum de asemenea record pentru marca românească.
Dacia va înregistra și la nivel global vânzări record, anul acesta, după ce în 2017 au fost vândute 1,5 milioane de exemplare ale mărcii împreună cu versiunile similare sub marca Renault. Potrivit lui Sylvain Coursimault, directorul gamei Global Acces (care include modelele entry level de la Renault precum și modelele Dacia), Renault Group țintește un volum de 2 milioane de autoturisme Global Acces până în 2022, o creștere de aproximativ 30% în doar patru ani, după cum relatează revista Challenges, o publicație în cadrul căreia Renault este acționar.
sursa foto: auto-bild.ro