Cristian Tudor Popescu a declarat, pentru Pagina de Media, că
„Niciodată nu trebuie să spui despre presă că mai rău de atât nu se poate. Ba se poate. Lucrurile stau mult mai rău decât acum 10 ani, când stăteau foarte rău. Noțiunea de presă și jurnalism sunt compromise, aproape dispărute. Nu mai putem vorbi despre așa ceva. A dispărut coloana vertebrală, ideea centrală a presei, aceea a ziaristului drept observator.”
„Acum 10 ani am părăsit Clubul Român de Presă din cauza banilor foarte mulți care veneau din afara presei. Atunci jurnaliștii încă mai erau o breaslă. Acum această idee s-a dizolvat. Acum nimeni nu mai apără drepturile jurnaliștilor. Presa este atomizată, iar jurnaliștii sunt niște prestatori PFA. După 1990 s-a intrat în această perioadă de tranziție interminabilă a României, iar presa a intrat foarte prost echipată după deceniile de comunism. Nu mai avea la ce să se raporteze. A fost un soi de zvâcnire a presei în anii 1990. Presa a încercat să se racordeze la principiile vechi de sute de ani ale presei occidentale. Atunci toată lumea făcea după cum îi bătea capul. A existat o încercare a jurnaliștilor din România s se ridice la standardele meseriei normale. Apoi, la începutul anilor 2000, această dorință a dispărut, nu a mai interesat, din pricina banilor mulți.”
„În anii 90, ziarul Adevărul se suținea din abonamente și din vânzare cu bucata. Nu făceam parte din niciun trust. Cam asta se întâmpla și cu celelalte ziare. Trăiau din ce reușeau să vândă. După anul 2000, aceatsă injecție masivă de bani porveniți din petrol și bursă a crescut salariile peste limitele bunului simț. Anumite salarii. Cei care conduceau ziarele aveau lefuri uriașe, iar patronii au început să dicteze pe banii lor. Acum, procesul de malformare a presei din România este aproape complet. Nu poți fi ziarist și propagandist în același timp. Or, acum propaganda a înlocuit țelul inițial al presei.”
