Cristian Tudor Popescu se declară legat de România și susține că nu poate trăi în altă parte mai mult de trei săptămâni. Într-o înregistrare postată pe YouTube, CTP declară că nu și-a dorit niciodată să plece din țară, deși a avut ocazia.
„Nu mi-am dorit niciodată să plec”
„Nu mi-am dorit niciodată să plec din România, dar am avut ocazia să o fac în anii 1980 prin căsătorie. Era o metodă destul de sigură atunci. Dura vreo doi ani, doi ani și ceva, îți făceau tot felul de obstrucții. Dar până la urmă reușeai. Am luat formularele mici și am stat o noapte cu ele în față, fumând un pachet de țigări Carpați până dimineața, apoi le-am aruncat. Prin 1983-1984 se întâmpla asta. Cam așa a fost cu plecarea mea în America. Am avut un sentiment, o intuiție interioară că nu voi reuși să trăiesc acolo. Și mai ales să scriu și să gândesc într-o limbă străină.„
„Nu pot scrie și gândi decât în limba română”
„Știu destul de bine engleză, franceză, dar ca să scriu cu adevărat asta nu pot decât în limba română. Și mai ales ales să gândesc, nu pot decât în română. Pentru că de când eram foarte mic ascultam cuvinte, oameni vorbind, așa cum unii ascultă muzică. La radio, pe stradă, la bâlci… Astfel că în clasa I profesoara a fost uluită de modul în care vorbeam. Nu știam să scriu și să citesc, în schimb vorbeam fluent cu niște cuvinte mult peste vârsta mea. Eu am domiciliat în limba română de când mă știu. Am ajuns la România prin cuvinte.”
„Am descoeprit România prin cuvinte”
„Am crescut la București. Nu am văzut munții și marea decât târziu. În schimb am văzut și auzit cuvintele și aveam imaginile acestor locuri din România prin cuvinte. De fiecare dată imaginea din capul meu a fost mai puternică decât realitatea. Mai târziu am descoperit acest mecanism la Eminescu, care a scris multe versuri despre mare până la 30 de ani. Or, el a ajuns la Constanța la 32 de ani.„