CTP: „România este ruptă în acest moment, iar cele două părți nu se pot împăca” Actual

CTP: „România este ruptă în acest moment, iar cele două părți nu se pot împăca”

Cristian Tudor Popescu a comentat în stilul caracteristic situația de pe scena politica românească și europeană, după ce Laura Codruța Kovesi a obținut poziția de porcuror șef al Parchetului European.

Jurnalistul este de părere că victoria fostului șef al DNA este una foarte importantă pentru România, dar că, în același timp, țara este în acest moment divizată iar o eventuală reconciliere este acum imposibilă.

„Victoria Laurei Codruța Kovesi înseamnă, după părerea mea, că acea comisie a înțeles două lucruri: că doamna Kovesi are o experiență de lucru sub condiții de presiune mai mare decât candidatul francez. Apoi, cel mai important, au înțeles că atacul din partea puterii din România împotriva domniei sale nu este numai unul personal, ci unul îndreptat și împotriva structurilor europene și a Uniunii Europene. De aceea cred că s-a hotărât până la urmă comisia să o voteze pe doamna Kovesi.”

„În momentul acesta avem cel puțin două Românii. Avem niște români care o insultă din toate pozițiile pe doamna Kovesi, sub îndrumarea domnului Ghiță de la Belgrad. Urmează să o numească trădătoare de țară și complice la această conspirație a Uniunii Europene la adresa României. Apoi mai este o parte din țară care crede că doamna Kovesi a reușit să se impună cinstit în această bătălie și că a făcut cinste României. Este acea categorie a populației care se simte mândră de România, împreună cu doamna Kovesi. În acest moment, însă, din punctul meu de vedere, nu sunt reconciliabile cele două Românii.”