Începe sau nu începe școala? Aceasta-i întrebarea pe care o așteaptă milioane de români: profesori, elevi, părinți. Doar că autoritățile dau senzația că deocamdată nu prea știu ce să decidă. Iar vacanța intersemestrială și implicit semestrul al doilea vor începe pe 8 februarie, adică lunea care vine.
În tot acest timp, premierul Florin Câțu a reiterat ideea că va lua o decizie cu privire la semestrul al doilea împreună cu Klaus Iohannis, anunță agenția de presă Agerpres. Președintele a anunțat încă din luna ianuarie că se așteaptă ca școlile să se redeschidă începând cu 8 februarie.
Ieri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că elevii vor primi măști de protecție dacă se vor întoarce la școală. Stocul este de 37 de milioane de măști doar pentru învățământul preuniversitar. În plus, Cîmpeanu s-a declarat un susținător al ideii conform căreia școala să se reia începând de lunea viitoare. Totuși, orele online vor fi păstrate acolo unde este cazul, anume în zone și/sau instituții afectate de mai multe cazuri de COVID.
Aproape 200.000 de angajați din sistemul de învățământ s-au vaccinat
Ministerul Educaţiei a informat, luni seară, că la acest moment numărul angajaţilor din sistemul de învăţământ care şi-au declarat disponibilitatea de vaccinare (inclusiv cei deja vaccinaţi până la data de 1 februarie) este de 193.573 de persoane (147.314 persoane din sistemul de învăţământ preuniversitar şi 46.259 – personal din sistemul de învăţământ universitar).
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației și Cercetării, numărul angajaţilor din sistemul de educaţie deja imunizaţi anti-COVID cel puţin cu prima doză este de 27.033, reprezentând 14% din angajaţii cu disponibilitate de vaccinare (17.357 din sistemul de învăţământ preuniversitar şi 9.676 din sistemul de învăţământ universitar, inclusiv cadrele didactice din învăţământul superior medical).
Citește și:
Studiu: România, pe ultimul loc în UE la capitolul competenţe digitale
Cu ce scop a achiziționat IKEA aproape 4.400 hectare de pădure?