Novak Djokovic a vrut să demonstreze încă o dată ceea ce mulți știau, dar câțiva încă aveau îndoieli. Nu, nu că există coronavirusul, deși ar merge la fel de bine și asta. A arătat întregii planete că indiferent cât de mulți bani ai avea, indiferent cât de faimos și talentat ai fi, tot ai nevoie de puțin creier pentru a nu te îneca în propria prostie. Și a mai arătat și că, fiind fudul și arogant, totul se plătește cu mult mai scump decât poți crede. Atât de scump, încât sutele de milioane pe care le ai în cont nici nu mai contează.
Nu e ca și cum poți spăla o calamitate de genul ăsta cu 10-50-100 de milioane de euro. Nu, stai liniștit. Rămâi cu conștiința încărcată toată viața. Și chiar dacă mass-media va uita în general, tot se va găsi un asterix printr-o gazetă. Tot va fi o introducere undeva care va aminti de cât de cretin ai fost la un moment dat. 100 te vor aplauda în picioare, dar tot se va găsi unul care să le și îți reamintească rușinea pe care o vei duce cu tine pe lumea cealaltă. Vei fi urmărit de asta toată viața, chiar așa cu conturile pline și trofeele în vitrină. Și vei înghiți în sec de fiecare dată când vei citi în privirile oamenilor faptul că te judecă și te compătimesc în același timp.
A vrut să demonstreze și a reușit
Un împătimit adept al antivaccinării și susținător la un moment dat al cauzei conform căreia virusul nu există, sârbul pare a servi acum exemplul mondial, absolut, perfect al prostiei discursului conspiraționist. Nici că se putea mai bine. Se încadrează minunat de bine în rândul tuturor acelora (mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți; avem și noi pe aici vedetuțele noastre cu convingeri de oameni cu creierul subdevoltat) care au negat cu vehemență existența coronavirusului și au dat vina pe oculta mondială, iar mai apoi s-au îmbolnăvit în hăhăielile destinului. Djokovic a vrut să demonstreze ceva întregii lumi. Și a demonstrat.
