Noi măsuri de relaxare în starea de alertă Actual

Noi măsuri de relaxare în starea de alertă

Guvernul a adoptat noi reglementări privind starea de alertă în ședința de miercuri.

Conform noilor reglementări, vor fi permise organizarea şi desfăşurarea antrenamentelor şi cantonamentelor colective în grupuri de maximum 10 persoane, pentru ligile inferioare, inclusiv de amatori, cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii.

„A fost propusă şi adoptată o hotărâre de Guvern prin care a fost modificată HG privind starea de alertă. Astfel, au fost introduse noi măsuri în cea ce priveşte respectarea regulilor de distanţare fizică şi protecţie sanitară. Astfel, a fost mărit numărul de persoane care pot practica sportul în aer liber în grupuri de la 6 la 10 persoane”, a declarat Ionel Dancă, după şedinţa de miercuri a Executivului, potrivit Agerpres.

Acesta a mai anunțat că vor fi permise training-urile și workshop-urile la care să participe maxim 20 persoane.

„De asemenea, sunt reglementate activităţile pentru personalul din cadrul domeniilor de ordine publică şi apărare cu participare de maxim 200 de persoane şi pentru desfăşurarea evenimentelor organizate de Corpul diplomatic se impune păstrarea regulilor de distanţare fizică cu asigurarea unui spaţiu de 4 metri pentru fiecare participant”, a mai spus Dancă.

Decizia vine cu trei zile înainte de 4 iulie, Ziua Americii, când, în mod tradiţional, Ambasada SUA la Bucureşti organzia o recepţie în aer liber, cu participarea a sute de personalităţi din diferite domenii.

Citeșste și: Primul medicament care s-a dovedit eficient împotriva Covid-19

Sursă foto