Simona Halep s-a calificat cu emoții în turul doi la Australian Open Sport

Simona Halep s-a calificat cu emoții în turul doi la Australian Open

SImona Halep a debutat cu o victorie la primul turneu de grand slam al anului, calificându-se, nu fără emoții, în cel de-al doilea tur la Australian Open. Sportiva noastră a trecut în primul tur de la Melbourne de Kaia Kanepi într-o victorie adjudecată în setul decisiv, după ce fusese condusă cu 1-0. Partida s-a încheiat 6-7, 6-4, 6-2 și a reprezentat prima victorie a Simonei după aproape 150 de zile de secetă (149 de zile, mai exact).

Învingătoarea de la Roland Garros de anul trecut, deși este lidera clasamentului mondial WTA, nu este cotată ca favorită la acest prim mare turneu al anului. În opinia specialiștilor, surorile Williams ar putea ține și în acest an (nu mai este nicio surpriză pentru nimeni acest lucru) capul de afiș al întrecerii feminine.

Erau cinci luni de la ultima victorie a Simonei, în semifinale la Cincinnati, iar aceasta nu și-a putut ascunde zâmbetul după victoria cu Kaia Kanepi. Halep și-a luat, astfel, și revanșa pentru înfrângerea de la US Open„, au scris francezii de la L’Equipe, urma acestui rezultat obținut de sportiva din Constanța.

În Spania, cotidianul AS a scos în evidență faptul că Simona s-a chinuit să acceadă în cel de-al doilea tur, în timp ce BBC Sport a notat faptul că Simona Halep a evitat să devină primul număr 1 WTA eliminat în primul tur, la două turnee consecutive de Grand Slam, după ce, la US Open, Simona Halep a fost eliminată în runda inaugurală de aceeași Kaia Kanepi. 

Meciul Simonei Halep a durat mai bine de două ore (mai exact, două ore și 11 minute). În turul următor, Simona o va întâlni pe Sofia Kenin, care a trecut, la rândul ei, de V. Kudermetova.

În timpul partidei, când Simona Halep avea probleme în fața lui Kanepi, australianul Darren Cahill a explicat ce trebuie să facă numărul 1 WTA pentru a întoarce soarta partidei. „Trebuie să stea mai aproape de linia de fund. Nu trebuie să se lase împinsă în spate și să dea mingi adânci, nu doar pe mijlocul terenului”, a spus acesta la ESPN. Tehnicianul australian și Simona Halep au încheiat colaborarea la finalul anului 2018.