Compania Tesla, controlată de Elon Musk, a deschis sucursala din România. Prin intermediul acestia urmează să deschidă stații Supercharger.
Sucursala a fost denumită Tesla Motors Romania, fiind înființată în luna ianuarie a acestui an. Sediul este în clădirea Central Business Park de pe Calea Şerban Vodă din Bucureşti.
Compania are în plan o lista de orașe din România unde va construi staţii de tip Supercharger. Prima staţie va fi în Timișoara și urmează să fie gata în primul trimestru al acestui an. În trimestrul al doilea urmează să deschidă staţii de încărcare şi în Sibiu, Piteşti şi Bucureşti.
Conform Profit.ro, datele oficiale arată că, la finalul anului 2019, pe șoselele din România erau înmatriculate 87 de automobile Tesla, dintre care 55 aveau o vechime de sub doi ani, iar 30 aveau, la 1 ianuarie, între 3 și 5 ani. Dacă le adăugăm și pe cele cumpărate în 2020, avem un volum total de 143 de automobile Tesla în circulație, în România.
Tesla angajează în România
În luna decembrie a anului trecut, Tesla anunța că este în căutarea a cinci anagajați: manager de magazin, consultant vânzări, manager de service şi doi tehnicieni pentru service.
„Pentru că ne pregătim pentru intrarea noastră în România, căutăm să recrutăm un tehnician service care să se alăture noii noastre echipe din Bucureşti”, arată compania în unul dintre anunțurile de angajare.
Citește și Un faimos gigant auto își deshide primul centru în România.