Turkmenistan a interzis folosirea cuvântului „coronavirus”, blocând astfel orice informație legată de pandemia COVID-19, potrivit Reporters sans frontières (RSF).
Cetățenii statului Turkmenistan care poartă mască de protecție pe stradă sau vorbesc despre coronavirus vor fi sancționați de autoritățile de ordine. Mai mult decât atât, trusturile de presă controlate de stat nu mai au voie să folosească deloc cuvântul „coronavirus”, iar broșurile medicale distribuite în instituțiile publice au fost modificate, eliminând cuvântul „coronavirus”.
Cetăţenii turkmeni se pot informa despre situația infectării cu COVID-19 dintr-o singură sursă, în care, potrivit autorităţilor, niciun caz nu a fost depistat până acum.
Prin aceste decizii radicale, preşedintele Gurbanguly Berdymukhammedov își impune autoritarismul și își pune în pericol cetățenii. Președintele a luat ca măsură de protecție împotriva pandemiei de coronavirus afumarea locurilor publice cu o plantă tradiţională numită „harmala”.
Actualul preşedinte al Turkmenistanului este cunoscut drept „Tatăl Protector”, iar regimul său este catalogat de multe organizații independente drept o dictatură, semnalând cultul personalității, dorința de construcții megalomanice și alegeri fraudate.
Citește și Informațiile false despre coronavirus, explicate de un doctor specialist