Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale din Rusia, cu peste 76% dintre voturile exprimate, și se va afla din nou la conducerea țării pentru următorii 6 ani.
Potrivit rezultatelor preliminare, aproape 55,5 milioane de cetățeni ruși au optat pentru preşedintele în exerciţiu. Contracandidații lui Putin au fost extrem de slabi. Pe locul doi în preferinţele ruşilor, la o distanță uriașă de Vladimir Putin, s-a clasat Pavel Grudinin (Partidul Comunist), care a obţinut 11,8%, urmat de Vladimir Jirinovski (Partidul Liberal Democrat) cu 5,6%. Întrebarea nu era dacă Putin va câștiga, ci la ce scor și care va fi prezența la vot.
În aceste condiții, nu este de mirare că, în seara triumfului său, a fost întrebat de un jurnalist dacă se gândește la un cincilea mandat. El a răspuns amuzat: „Hai să calculăm. Credeţi că voi rămâne în funcţie până la 100 de ani? Nu, este puţin ridicol ”. După anunţarea rezultatelor parţiale, Putin le-a mulțumit susținătorilor săi în cadrul unui discurs care a avut loc în Piaţa Roșie din centrul Moscovei.
Printre primii șefi de stat care l-au felicitat pe liderul de la Kremlin pentru realegere s-a numărat și omologul lui chinez, Xi Jinping, dar și președintele Serbiei – Aleksandr Vucici, al Venezuelei – Nicolas Maduro și al Cubei – Raul Castro
(sursă foto: Time Magazine)