Prea ne place să ne alintăm. Că suntem cei mai cei, că suntem foarte, foarte ori prea, prea. Ne dăm cu posteriorul de pământ ori de câte ori nu ne convine câte ceva și îngânăm un etern „așa ceva numai la noi se poate”. Ne place să fim deosebiți, să fim altfel, să nu intrăm până la capăt în rândul lumii. Că doar noi suntem români, nu-i așa? Noi nu suntem precum restul lumii. Nu, nu…
Numai că realitatea nu stă tocmai așa. Oricât de speciali ne-am simți noi, cât de binecuvântați sau de oropsiți, să știți că suntem unul și-același lucru cu toată planeta asta. Și cu chinezii și cu bulgarii și cu ungurii și cu americanii ori germanii. Criza asta ne-a lovit fix în moalele capului pe toți, indiferent de religie, grosimea portofelului sau culoarea pielii. Tuturor ne este greu, toți facem lucrui bune și lucruri mai puțin bune.
O apă și-un pământ
Numai citiți câte 5-10 minute pe zi, nu mai mult, despre ce se întâmplă în lume. Citiți și vedeți acolo cum își peticesc finlandezii și suedezii combinezoanele primite din China. Priviți acolo cum se fac licitațiile și se trag sforile la americani sau la nemți. Vedeți cu ochii voștri în ce hal se descurcă britanicii, spaniolii și italienii în dialogul cu autoritățile… Credeți că suntem speciali? Ei bine, nu suntem. Absolut deloc.
Oamenii sunt la fel peste tot. Așa suntem noi croiți, să ne vedem propriul interes înainte de patrie și popor. Așa a fost dintotdeauna și așa va fi mereu. Cum noi ne vedem speciali și cei mai oropsiți, așa și francezii ori belgienii. Cum noi ne spunem că doar la noi se pot întâmpla atâtea gafe, bâlbe și stângăcii, așa băuiesc că și-o spun și italienii… Suntem toți o apă și-un pământ în fața destinului.
Citește și:
Preoții care cheamă lumea la biserică în noaptea Învierii sunt teroriști
Despre cum noi, românii, ne cam luăm la mișto destinul
