Are și nedezvoltarea asta avantajele ei, să nu ne mai ferim de vorbe. Suferim noi majoritatea timpului că suntem în urma tuturor la practic orice, dar mai avem și noroc câteodată. Mai în glumă, mai în serios, trăim în țara unde până și nenorocirile întârzie. Iar asta, între noi fie vorba, nu e chiar atât de rău pe cât se spune. Sigur, e tragic că, dat fiind și norocul oarecum favorabil, noi tot nepregătiți suntem. Dar asta nu depinde decât de noi înșine și de proverbiala noastră incapacitate de a face față provocărilor. Și tare îmi este teamă că, cu tot ajutorul divin din lume, soarta nu ne va putea fi schimbată vreodată. Cu atât mai puțin de clasa politică pe care o vedem astăzi la putere în toată splendoarea ei și care scrie un nou capitol în istoria acestei țări: „Statul român și drobul de sare”.
A fost odată…
În urmă cu doar câteva săptămâni (deloc multe), Europa împreună cu toată lumea începea să ardă din cauza acestui inamic invizibil pe care unii fără talent și umor l-au denumit COVID-19. În acel timp, în România era bine. Grătarele sfârâiau, sălilea de teatru și de concerte erau full, la stand-up și prin mall-uri se hăhăia pe rupte, cumpărăturile mergeau, apartamentele din zone dubioase valorau averi… Ce să mai, lapte și miere. Asta în timp ce, repet, China era sub asediu, Italia începea să își numere morții, iar Europa se simțea oarecum neliniștită, acuzând un prim frison pe șira spinării. „Lasă, domne, că nouă nu ni se întâmplă. Noi îl avem pe Dumnezeu de partea noastră”, își spuneau, mai în gând mai cu vice tare, politicienii. „Situația e sub control, nu ducem lipsă de nimic”, ne asigurau ei. Fix ca în 2015, când ne-au murit copiii arși în spitale de bine ce pregătiți erau ei prin conferințele de presă…
…ca niciodată…
Iar acum… timpul a trecut. În Europa, lucrurile au luat-o complet razna, situația a devenit dramatică aproape peste tot. Noi, în prostia noastră, nu am făcut mai nimic. Totul s-a întâmplat sub ochii noștri, am avut în față exemplul greșelilor italienilor și spaniolilor, dar… Ceva ne-a reținut din a lua măsuri cu adevărat eficiente. „Nu avem ce face, stăm și așteptăm valul, că noi suntem în urma lor cu câteva săptămâni”, ne spun oficialii Ministerului Sănătății. Și când colo proștii de noi credeam că drobul de sare e pură ficțiune…
Citește și…
Greul abia începe (partea I) – Ce ne așteaptă după Coronavirus
Greul abia începe (partea II) – Ce e de făcut?